Iubite părinte Arsenie,
A fost o vreme când te-am ştiut pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus Hristos. Ce vreme înălţătoare, când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpadă până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir! O fi fost aşa de la Dumnezeu, ca toată acea bulboană spirituală uriaşă să se dezumfle la comandă, ca şi cum n-ar fi fost?
Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase, reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi pentru a-I da pildă pe zidurile sacre.
Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă, ca şi predica de atunci. Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet.
Pictura sacră e istoria în imagini a vieţii Mântuitorului şi a celor transfiguraţi de El, adică imaginea Raiului. Sfinţia ta ai înţeles să faci o pictură tranfigurată în nuanţe clare şi deschise, paradisiace, pentru a sugera lumea feerică de dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina Raiului. Ceea ce domină în ea până acum e imaginea Maicii Domnului. Cea care ocroteşte biserica din bolta altarului e pur şi simplu magnifică în milostivirea ei mijlocitoare a lumii către dumnezeescul ei Fiu. Cea care pluteşte vizionar peste Sinodul de la Efes e făcută din atâtea nuanţe şi numai din nuanţe încât nici nu pare pictură, ci o apariţie vaporoasă şi diafană care, cu cerescul Prunc în braţe, apare să înrâurească pe sidodali că ea e, într-adevăr, Maica lui Dumnezeu – Theotokos.
Nichifor Crainic
Notă:
Această scrisoare a fost dată de Nichifor Crainic ucenicului său spiritual părintele Arsenie Boca după întâlnirea de câteva ceasuri pe care au avut-o în toamna anului 1971, în Biserica din satul Drăgănescu de lângă Bucureşti, pe care părintele începuse să o picteze.
După mai multe convorbiri avute în Bucureşti, Nichifor Crainic a venit să pecetluiască, cu iubirea şi competenţa cu care scrisese Nostalgia Paradisului, valoarea picturii ucenicului său ajuns părinte duhovnicesc de statură filocalică.
Menţionăm că în vremea când Mânăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus izbucnise acea “bolboană uriaşă spirituală”, Nichifor Crainic era ocrotit de Părintele Arsenie, cu încuviinţarea Mitropolitului Bălan şi cu consimţământul tacit al lui Petru Groza care cu prilejul unei întrevederi îi spusese Părintelui Arsenie: “Omul acesta trebuie păstrat pentru neamul românesc”.
Aşa se explică primele trei paragrafe ale scrisorii, care descriau aşa de sugestiv şi înălţător ceea ce Nichifor Crainic a văzut şi a trăit cu 25 de ani în urmă.
Scrisoarea e neterminată, urmând să o completeze pe măsura înaintării picturii. Dar în 1972 Nichifor Crainic s-a săvârşit din viaţă la vârsta de 83 de ani.
Monahia Zamfira Constantinescu
