Cărarea Împărăţiei

CUVÂNT ÎNAINTE

Adunatu-s-au aci o seamă de cuvinte, - răspunsuri la atâtea lacrimi… Și unele și altele se adunau la măsuța sfintei spovedanii, unde mila lui Dumnezeu strălucea în ele, ca soarele în picurii de rouă.

Strălucirile acelea, prinse din lacrimi, împreună le dăm - Părinte și părinți - învățături din vreme urmașilor, în neam și-n neam, ca să nu mai orbecăiască și ei în noaptea neștiinței și a lipsei de sfat, de undevin toate relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile și prea adesea încruntă pământul.

Este o singurã cale senină: trăirea învățăturii creștine, în toată adâncimea ei și în toată sinceritatea noastră. Asta rămâne singura cale sigură, pe care trebuie s-o învățăm mereu, în fiecare rând de oameni.

Cu părintească iubire, tuturor ostenitorilor, și cu multă smerenie, la toți creștinii.

Arsenie

MĂRTURISIRI

Apariţia cărţii Cărarea Împărăţiei a Prea Cuviosului Părinte Arsenie Boca, este ca o adevarată "mană cerească" pe care fiii săi duhovniceşti - şi nu numai - o aşteaptă de aproape cincizeci de ani. Concepută şi realizată în urma numeroaselor experienţe spirituale pe care Sfinţia sa le-a avut în minunata lucrare pe care a desfăşurat-o în mijlocul credincioşilor, lucrarea de faţă este un răspuns creştin la unele probleme existenţiale care au frământat, frământă şi vor frământa existenţa umană.

Pornind de la alegerea titlului cărţii: Cărarea Împărăţiei, putem spune că lucrarea Părintelui Arsenie are o linie orientativă, întrucât în ea ni se arată "calea" care duce spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Sfânta Scriptură ne învaţă că există două "cărări"; una duce la pieire, şi mulţi sunt cei ce merg pe ea; iar alta (cf. Ioan 14,6) duce spre "Cetatea noastră stătătoare" din ceruri (cf. Evrei 13,14) şi puţini sunt cei ce merg pe ea (cf. Matei 7, 13-14).

Mântuitorul nostru Iisus Hristos "S-a micşorat pe Sine, a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor, şi la înfătisare dovedindu-se ca un om" (Filipeni 2,7), tocmai pentru a ne arăta "calea", mergând El Însuşi primul pe ea.

Cărarea împărăţiei e strâmtă şi "plină de spini", pe ea vor putea să meargă numai cei ce s-au hotărît irevocabil să lupte cu ispitele, cu păcatele, cu cel rău. E o cale anevoioasă, deoarece a călători pe ea înseamnă să fii într-o continuă trezvie, întrucât cel rău: "răcneşte ca un leu, căutând pe cine să înghită" (cf. I Petru 5,8).

Lucrarea Părintelui Arsenie Cărarea Împărăţiei descrie punct cu punct taina mântuirii neamului omenesc săvârşită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi "oferită în dar" tuturor celor care cred şi-L mărturisesc cu viaţa şi cu faptele lor.

Prea Cuviosul Părinte Arsenie a fost unul dintre cei mai mari teologi-duhovnici ai monahismului românesc din ultimii 50 de ani. Înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, "ce nu au fost puse sub obroc", a căutat "să facă tuturor toate", după îndemnul Sfântului Apostol Pavel. Lumina intelectuală şi spirituală care era în Sfinţia Sa, câştigată prin studiu şi meditaţii adânci, dar şi prin şcoala suferinţelor şi a răbdărilor de tot felul, a luminat pe toţi cei ce i-au ascultat şi urmat sfaturile, fie la Mânăstirea Sâmbăta de Sus sau la Mânăstirea Prislop (de lângă Haţeg), fie la biserica din Drăgănescu (de lângă Bucureşti) sau la Aşezământul mânăstiresc de la Sinaia.

Părintele Arsenie a simţit că în Biserica noastră strămoşească este nevoie de un nou duh, cel al Sfinţilor Părinţi. Preocupat din tinereţe de viaţa şi operele Sfinţilor Părinţi, a dorit cu toată ardoarea ca învăţătura şi viaţa lor să fie cunoscută şi trăită de toţi credincioşii.

"Prea Cuviosul Părinte Iereomonah Arsenie a reînviat cu viaţa şi cu propovăduirea duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru", spunea Părintele Profesor Dumitru Stăniloaie (vezi dedicaţia Filocaliei, vol. III, Sibiu 1948). Apoi, "Prea Cuviosul Părinte Arsenie Boca împreună cu mişcarea religioasă din jurul Mânăstirii Brâncoveanu sunt ctitorii Filocaliei româneşti", afirma din nou Părintele Dumitru Stăniloaie în: Cuvânt înainte (Filocalia vol. III, Sibiu, 1948, p. 2).

A fost preocupat de tot ceea ce este bun şi sfânt pentru viaţă căutând "să culeagă, după sfaturile Sfinţilor Părinţi, mierea şi nectarul" inteligenţei şi spiritului uman spre a le converti în izvoare de progres spiritual.

Generaţii de credincioşi au crescut şi s-au format sub impresia şi lucrarea personalităţii de excepţie a Părintelui. Locurile pe unde a trecut au rămas marcate pentru totdeauna de amitirea Sfinţiei Sale. A fost cunoscut în ţară şi peste hotare. De viaţa şi opera Părintelui s-au interesat oameni şi teologi de seamă; unii dorind să-i editeze opera în străinătate înainte să apară în ţară.

A fost căutat şi ascultat în timpul vieţii sale de o mulţime de oameni: de la oameni până la profesorii universitari, şi continuă să fie căutat şi după moarte.

Cartea, Cărarea Împărăţiei este dialogul de taină pe care Părintele l-a avut şi-l are cu fiii săi duhoniceşti de atunci şi de acum. Ea este o adevărată sinteză a învăţăturii filocalice din Biserica Ortodoxă.

În duhul Sfintei Scripturi şi al Sinţilor Părinţi a căutat să tămăduiască sufletele şi trupurile bolnave de cancerul păcatului. S-a folosit cu destulă chibzuinţă şi de rezultatele ştiinţei timpului Sfinţiei Sale, în scopul pătrunderii cât mai adânci în tainele fiinţei umane, în vederea descoperirii cauzelor păcatelor şi a înlăturării lor prin lucrarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos lăsată Bisericii. Iată de ce lucrarea Părintelui este aşteptată atât de mult.

Tonul blând şi părintesc, plin de înţelepciune - aproape fiecare propoziţie este o adevărată axiomă - îi rezervă lucrării de faţă un loc unic în literatura teologică românească, aşa cum unic în trăire şi învăţătură a fost şi autorul ei.

Preot Prof. Univ. Simion Todoran

NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI

13 iunie 1946
Dăruiesc Părintelui Protopop Nistor din Braşov, aceste prime patru capitole, în manuscris, probabil ale unei cărţi viitoare, pentru ostenelile ce-a făcut ca să le afle cuprinsul înainte de şlefuirea lor definitivă - cu rugămintea de-a opri multiplicarea şi publicitatea manuscrisului, din pricina repetatelor revizii.

Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor.

Arsenie

Această dedicaţie scrisă de Părintele Arsenie lămureşte deplin începutul şi evoluţia Cărării Împărăţiei. Am găsit-o pe un exemplar care cuprindea cele patru capitole. N-am putut afla încă dacă mai este cineva din familia Părintelui Protopop, dar faptul dovedeşte că ori Părintele Protopop, ori urmaşii n-au respectat rugămintea Părintelui Arsenie. Şi aşa se face că s-a răspândit această primă schiţă şi s-a multiplicat între credincioşi.

Pe contracoperta manuscrisului se afltă următoarea notiţă:

Prima schiţă a Cărării, pentru iulie 1947.
Corecturile de faşă s-au făcut după un an, în vederea lui august 1947.

Urmează, mai jos, trei subtitluri, dintre care Părintele a subliniat pe ultimul:

Un răspuns creştin la trebuinţele vremii.
Un răspuns creştin la unele probleme ale vremii.
Un răspuns creştin la neliniştile vremii.

Pe pagina următoare stă scris cu creionul: 3 iunie 1946 - 19 iulie a.c. (probabil 1947), ceea ce dovedeşte că scrierea Cărării a început în vara anului 1946, când au venit la Mânăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus prima serie de studenţi din Bucureşti şi din alte centre universitare.

Această vacanţă spirituală, la care ne-am dus întâi cu scepticism, ne-a cucerit repede şi ne-a înflăcărat pe toţi, încât şi în anii următori, 1947-1948, mergeam cu convingere şi entuziasm în minunata aşezare de atunci a Mânăstirii Brâncoveanu, ca să ascultăm îndrumările Părintelui Arsenie devenit duhovnicul nostru. Aş putea spune că pentru fiecare era altul, după structura, educaţia şi cerinţele fiecăruia. Se identifica cu fiecare, ca să-l ajute să-şi descifreze intenţia divină ascunsă în destinul fiecăruia, fapt care la vârsta tinereţii nu-l prea pricepe nimeni, sau întrebare pe care aproape nici un tânăr nu şi-o pune, nu şi-o punea atunci şi cu atât mai mult nu şi-o pune astăzi, când nu duhovnicul este călăuza tinerilor. Astăzi se folosesc toate mijloacele, mult mai mult decât atunci, pentru a trezi cât mai devreme instinctele şi a îndepărta astfel pe tineri de interioritatea, de sufletul şi de spiritualitatea lor. Părintele Arsenie a dorit să lămurească mai ales pe tineri să-şi îndrepte viaţa încă din tinereţe după legile divine, prevenindu-i de urmările care atârnă asupra păcatelor, sfătuindu-i să-şi clădească viaţa pe temelia Hristos. Fie deci ca această carte ieşită din cea mai profundă conştiinţă duhovnicească să fie primită spre zidirea sufletească a generaţiei de acum.

Avalanşa poporului şi a tineretului spre Mânăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, foarte sugestiv prinsă şi descrisă de Nichifor Crainic în scrisoarea de mai târziu, a determinat "şlefuirea" şi amplificarea continuă a Cărării Împărăţiei până în noiembrie 1948, când Părintele a fost dus cu maşina la Mitropolitul Bălan personal, însoţit de Protoiereul - Vicar T. Belaşcu şi Arhidiaconul Circov, la Mânăstirea Prislop de lângă Haţeg, străveche mânăstire ortodoxă de la 1400, ctitoria Sf. Nicodim de la Tismana şi Vodiţa, rectitorită de Domniţa Zamfira fiica lui Moise Vodă din Bucureşti, redobândită de curând de sub stăpânirea absurdă a greco-catolicilor, pentru a fi restaurată. De faţă au mai fost preotul Faur din Silvaşul de Sus şi autorităţile locale.

Văzând Mitropolitul paragina locului, a bisericii şi a clădirii, a spus Părintelui Arsenie: "Din orice lucru urât, un om cu talent poate face un lucru frumos, dar când ţi se va urî te-ntorci înapoi".

Deci nu autorităţile vremii l-au scos pe Părintele de la Mânăstirea Sâmbăta, trimiţându-l la un schit gol, fără importanţă, cum se insinuiază într-o carte tipărită la Braşăv în 1993. Iar schitul este tocmai Mânăstirea Prislop al cărei al treilea ctitor a devenit Părintele Arsenie, care a adus-o la înfăţişarea şi frumoasa dezvoltare de astăzi.

Mai există de asemenea documente, atât personale cât şi oficiale, de unde reiese clar că nu autorităţile locale l-au scos de la Mânăstirea Brâncoveanu, ci Mitropolitul Bălan i-a dat ascultarea de a restaura Mânăstirea Prislop, ceea ce a şi făcut. Altă dovadă este şi misiunea avută între uniţi, cu care a fost încredinţat de Patriarhul Justinian, curând după aceea.

O altă insinuare se încearcă acum prin sfinţirea unui monument, care s-a făcut duminică 29 octombrie 1995 la Mânăstirea Brâncoveanu, în amintirea celor care au murit în lupta împotriva comuniştilor, în rezistenţa din munţii Făgăraş, în care este implicat şi Părintele Arsenie, cu ştirea Prea Cuv. Părinţi de la Mânăstirea Sâmbăta şi cu binecuvântare arhierească.

Ori, toţi cei care au participat la acele cursuri de spiritualitate creştină din anii 1946-1948, care alcătuiesc Cărarea Împărăţiei, ştiu foarte bine că Părintele n-a îndrumat pe nimeni la rezistenţă şi nesupunere, ci tuturora le-a spus că n-au căderea şi puterea să împiedice ce trebuie să vină, îmbiindu-le trăirea cu toată sinceritatea idealului creştin, sintetizat în Predica de pe Munte, pe care l-a mărturisit până în ultimele ceasuri ale vieţii. Deci Dumnezeu este Cel care rânduieşte ce trebuie să vină auspra oamenilor, în funcţie de purtările lor, de ascultarea lor de Dumnezeu, şi de încreştinarea vieţii lor cea de toate zilele.

Aşa se explică de ce, arestat ca legionar în vara anului 1948, i s-a dat drumul după o lună, o lună jumătate, în orice caz la 1 septembrie era la mânăstire. Oricine îşi poate da seama că dacă ar fi fost dovedit legionar sau partizan, nu ar mai fi fost eliberat. Şi de câte ori a fost arestat, tot aşa i s-a întâmplat, încât chiar Patriarhul Justinian a făcut următoarea afirmaţie la Seminarul Monahal Horezu, în faţa maicilor profesoare, care şi ele participaseră la acele cursuri de neuitat: "Nu ştiu ce-i cu omul acesta, că mereu e luat, şi mereu eliberat, şi de fiecare dată iese mai luminat".

Cititorii acestei cărţi vor putea să-şi dea seama singuri că este cel mai puternic argument împotriva acestori insinuări, al căror scop nu-l înţelegem: nu există în Cărarea Împărăţiei vreun rând măcar, care să îndemne la rezistenşă sau insurecţie de orice fel.

Părintele a fost cercetat întotdeauna pentru popularitatea pe care a avut-o, fiindcă se bănuia că acolo unde este adunare de oameni trebuie să fie şi instigaţie. Adevărul e că în mijlocul mulţimii erau şi unii care nu veneau pentru formarea lor religioasă, ci ca doară, doară, să găsească în spusele Părintelui vreun sprijin al convingerilor sau ideilor lor. Şi erau câte unii care răstălmăceau şi interpretau greşit vorbele - şi de aceştia mai sunt până astăzi! Un alt motiv de cercetare a mai fost şi faptul că unii au venit să-i ceară sfat şi ajutor, şi era destul să declare că s-au întâlnit şi cu Părintele Arsenie ca să fie ridicat, până la proba contrarie.

Ca ultimă dovadă că niciodată n-a îndemnat la revoltă, stă răspunsul pe care mi l-a dat mie - pe atunci stareţa Mânăstirii Prislop - în anul 1959, când s-a petrecut scoaterea forţată a călugărilor şi călugăriţelor din mânăstiri. În faţa dispoziţiilor primite am fost de părere să ne opunem. Părintele mi-a răspuns: "N-ai dreptul să antrenezi poporul într-o persecuţie; de unde şti câţi sau câte vor rezista în puşcărie?" Am înţeles, şi aşa a început rezistenţa pasivă. Fără exemplul Sfinţiei Sale n-am fi reuşit!

Am fi dorit ca prima ediţie a Cărării Împărăţiei să apară într-o atmosferă senină. Dar această ultimă încercare de a răstălmăci rostul şi sensul profund creştin al activităţii Părintelui Arsenie - şi încă cu încuviinţarea Prea Cuv. Părinţi de la Mânăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus şi cu binecuvântarea arhierească - ne obligă să lămurim toate încercările de a minimaliza şi caricaturize această complex, harică şi marcantă personalitate a monahismului din Ardeal.

Prima s-a făcut prin articolul Părintelui Prof. Bodogae, apărut în Telegraful Român, îndată după săvârşirea din viaţă a Părintelui. Fiind acum şi dânsul în "Ţara de peste veac", îl trecem sub tăcere, mai ales că, cu puţin înainte de a muri, a trimis un buchet de flori la mormântul Părintelui. Şi i-au fost florile mai frumoase decât articolul. Poate că articolul a fost scris la comandă, iar florile le-a trimis din inimă! Dumnezeu să-l ierte.

Ne referim apoi la năravul, pe care-l au unii, de a-l lua pe Părintele ca standard sau paravan al acţiunilor lor atribuind Părintelui propriile lor idei, sau năravul altora care până mai ieri l-au ponegrit şi acum deodată întrec măsura, crezând că dacă îl declară luptător împotriva comunismului îi adaugă - sau îşi adaugă! - o cunună în plus. Dar tocmai apariţia Cărării Împărăţiei anulează orice încercare de acest fel, fiindcă oricine o citeşte poate să-şi dea seama că Părintele a urmărit numai realizarea idealurilor creştine, între care şi problema majoră a regenerării neamului prin regenerarea creştină a vieţii de familie. Ori, prin trăirea creştină a vieţii nu mai poţi fi în conflict cu nimeni, începând cu stăpânirea politică (Cezarul), care oricine ar fi şi oricum ar fi, este cu orânduire dumnezeiească spre bucuria sau pedeapsa oamenilor după cum împlinesc sau nu rânduielile divine ale vieţii.

Alt lucru care trebuie lămurit este ciudată apucătură a unor aşa-zişi credincioşi care pretend că-l cunosc de nu ştiu când pe Părintele (deşi ar trebui să aibă cel puţin 70 de ani ca să-l fi putut cunoaşte la Mânăstirea Sâmbăta) şi care cred "ipso facto" că au datoria să-l facă ei cunoscut pe Părintele. În acest scop se adună ziceri sau predici de ale Părintelui, pe care unii le mai modifică şi le amestecă cu predici făcute de ei, scot texte din context, copiază de pe unde pot prima schiţa a Cărării, le multiplică şi în felul acesta îşi fac o sursă de câştig, inducând în eroare suflete simple şi necunoscătoare.

Toţi aceştia nu-şi dau seama că prin ce fac dovedesc că au despre Părintele o concepţie foarte minoră. Parcă Părintele ar fi fost un del de monah peregrin, iar ei îi fac binele de-a-i aduna "predicile" de pe unde le nimeresc, autentice sau neautentice, întregi sau fragmentare, şi a le oferi oamenilor - contra cost fireşte! Ori din dedicaţia scrisă Părintelui Protopop Nistor din Braşov reiese limpede că Părintele Arsenie nu admitea să-i fie multiplicate scrierile de oricine şi oricum.

Tuturor acestora le facem cunoscut că a fost şi a rămas duhovnicul Mânăstirii de maici de la Prislop, din anul 1950 până în anul 1989, când sa săvârşit din viaţă, a cărei obşte, după izgnonirea forţată din mânăstire în anul 1959, s-a reorganizat într-un aşezământ mânăstiresc în oraşul Sinaia, care este metocul Mânăstirii Prislop.

În acest aşezământ, construit şi organizat cu neîntrecutu-i dar artistic, Părintele şi-a avut chilia şi atelierul de pictură din anul 1969 până în anul 1989, când s-a săvârşit din viaţă. Aici şi-a lăsat într-o rânduială desăvârşită şi predici şi meditaţii şi desene, dar şi ultima dorinţă de a nu-i fi date publicităţii.

Văzând însă câte variante circulă şi mai ales câţi antreprenori sau patroni are, dintre care unii nu l-au mai văzut din anul 1949, care n-au vrut să ştie de Sfinţia Sa în vremea de surghiun, ba se maid au şi ucenici şi calzi apărători, ne-am hotărât să dăm forma definitivă a Cărării Împărăţiei, care a gândit-o şi cum a lăsat-o în 1949, după care vor urma predicile - care şi ele circulă în nu ştiu câte variante -, pe care şi le-a legat singur într-un volum - se pricepea să lege foarte frumos cărţile - după o anumită ordine şi cu o caligrafie unică.

Urmează Pravila Albă: o scriere care i s-a furat, modificată apoi şi rescrisă, circulă azi pe numele Părintelui. A ajuns până în Franţa. Dăm în original caracterizarea pe care o face Părintele pe un asemenea exemplar din Pravila Albă.

I s-a mai atribuit şi aşa-zisa scriere: Sundar Singh vorbeşte globului pământesc. Iată şi caracterizarea făcută de Părintele asupra acestei scrieri:

Mai circulă apoi zvonul că după 7 ani va fi dezgropat şi mutat la Mânăstirea Brânvoceanu - Sâmbăta de Sus.

Suntem trei martori care am fost de faţă în ziua când Părintele l-a rugat pe Părintele Nicodim (duhovnicul de atunci şi de acum al Mânăstirii Prislop) să-i aducă patru pociumbi, pe care i-a bătut în cele patru colţuri ale locului ales de mormânt şi care este mormântul de azi. Toată obştea mânăstirii ştie acest lucru.

Iar martorul cel mai puternic este fostul stareţ al Mânăstirii Brâncoveanu. Prea Cuv. Arhimandrit Veniamin Tohăneanu care, cam cu 10-15 ani înainte de sâvârşirea din viaţă a Părintelui, s-a dus la Drăgănescu unde picta şi i-a spus: "Părinte am hotârât ca după 7 ani de la înmormântare să vă aducem la Sâmbăta!" Părintele i-a răspuns: "Nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta!". Despre aceasta pot da mărturie Părintele Savian Bunescu de la Drăgănescu şi toată obştea de la Sinaia şi Prislop, cărora Părintele le-a relatat întâmplarea.

În legătură cu aceasta, ca să se liniştească cei care, din comoditate sau din alte interese ar dori schimbarea, mai fac următoarea mărturisire: cu puţin timp înainte de săvârşirea din viaţă a Sfinţiei Sale, l-am întrebat dacă, după 7 ani, să urmăm obiceiului care este prin mânăstiri, de a dezgropa pe cei adormiţi. Mi-a răspuns lapidar: "Pecetluit să-mi fie mormântul până la a doua venire". Şi n-a fost vorba decât de dezgropare nu şi de mutare!

Mai menţionăm că are două case părinteşti zidite în această mânăstire, în afară de propia-i viaţă, pe care şi-a riscat-o şi jerfit-o pentru Prislop, până cu câteva luni înainte de săvârşirea din viaţă.

Ar fi absurd, ar fi strigător la cer, ca cel socotit al treilea ctitor al Prislopului, să fie dus unde "Nici mort n-a vrut să se mai întoarcă".

Ceea ce sigur nu se va întâmpla, fiindcă toţi ce i-au stat alături în surghiun, începând cu Părintele Nicodim duhovnicul actual al Mânăstirii Prislop, nu vor îngădui sub nici o formă să se treacă peste hotărârea din urmă a unui om, a unui părinte duhovnicesc, ctitor de mânăstire, rugându-L pe Dumnzeu să nu îngăduie să se scrie o a doua "Plângere a Mânăstirii Prislop".

Ultima lămurire este asupra celor două scrieri apocrife: "Acatistul Prea Cuviosului Părinte Arsenie" şi "Viaţa Sfântului Prea Cuvios Părinte Arsenie", scrise de Ieromonarhul Dometie de la Mânăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, preoţit la 75 de ani, cu 4 clase primare, maniac şi exaltat religios, care venea pe la Părintele, îi scria scrisori, dintre care din întâmplare i s-a păstrat ultima, dar care mereu pleca supărat că Părintele nu-i da sfatul pe care-l vroia el.

Culmea este că acest Acatist a fost scris cu încuviinţarea Prea Cuv. Părinţi de la Sâmbăta şi cu binecuvântare arhierească (după mărturisirea autorului), unii fiindcă sunt probabil de acelaşi nivel cu autorul, iar alţii ca să-l denigreze. Dovadă că cu toate demersurile făcute de conducerea Mânăstirii Prislop atât către conducerea Mânăstirii Sâmbăta, cât şi către Mitropolia Ardealului, precum şi anunţurile publicate în Telegraful Român şi Credinţa Străbună (anul 1992), cele două apocrife, scrise sub o formă puerilă, cu multe miciuni, exagerări şi invenţii, circulă şi acum nu numai în ţară ci şi peste hotare ajungând până în America, încât nu ştim cui i-a făcut mai mult rău acest pseudo-acatist, Părintelui sau Mânăstirii Sâmbăta şi Mitropoliei Ardealului, că îngăduie asemenea scrieri, fără să le interzică şi să lămurească pe credincioşi.

Ca urmare, nu numai că nu s-a luat nici o măsură de a stăvili răspândirea acestei necuviinţe, dau au pus pe un călugăr ieşit din mânăstire, după ce dăduse pe alţi călugări afară, căsătorit, văduv, având o fiică, revenit în viaţa monahală şi devenit arhimandrit, să acuze conducerea Mânăstirii Prislop, că ar fi scris "Acatistul" şi "Viaţa Părintelui", care de fapt luase atitudine împotriva acestor improvizaţii, contestând prin adresa de 22 februarie 1992 către redacţia Telegrafului Român din Sibiu, "autenticitatea şi cuprinsul acestui pseudo-acatist şi pseudo-viaţă atât pentru că nu sunt decât o înşiruire de invenţii şi inexactităţi a unei minţi exaltate, cât şi pentru faptul că nu orice neavenit are dreptul să scrie "Acatiste" sau "vieţi de sfinţi", iar acestea se fac numai după canonizarea unei personalităţi duhovniceşti, - şi numai cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române"; iar prin adresa 14/1992 către Mânăstirea Brâncoveanu îi roagă să ia măsurile cuvenite de "stingere a răspândirii lor în popor pentru ca răul să nu se înmulţească şi pentru ca să nu li se întoarcă în pedeapsă... lipsa de dragoste şi respect faţă de Părintele Arsenie".

Ca urmare, rugăm pe cititorii Cărării Împărăţiei să nu se mai lase înşelaţi de improvizaţii, ci să se adreseze Mânăstirii Prislop pentru a obţine scrierile autentice ale Părintelui.

Menţionăm că citatele din Sfânta Scriptură au fost date după ediţia din 1936 a Sf. Scripturi şi ediţia din 1993 tradusă de Preoţii Prof. Vasile Radu şi Gala Galaction.

Mulţumim tuturor celor care au ajutat tipărirea acestei cărţi, realizată numai cu contribuţia credincioşilor care au făcut abonamente.

Şi acum, ca să se risipească umbra atâtor devieri, să ne întoarcem la Cuvântul de la începutul cărţii: „Este o singură cale senină: trăirea învăţăturii creştine, în toată adâncimea ei şi în toată sinceritatea noastră. Asta rămâne singura cale sigură, pe care trebuie s-o învăţăm mereu, în fiecare rând de oameni", la care adaugăm şi un citat din Baudelaire aflat în însemnările Părintelui Arsenie, care ni se pare definitoriu pentru activitatea şi personalitatea Sfinţiei Sale:

"Orice operă mare şi severă nu se poate încrusta în amintirea oamenilor şi nici nu-şi poate cuceri locul în istorie, fără împotriviri crâncene. Oamenii nu ştiu cu ce răbdare şi îndârjire a înzestrat Providenţa pe cei cărora le-a încredinţat o misiune".

Monahia Zamfira Constantinescu